De mai mult timp, evoluţia clubului de fotbal Zimbru nu mai constituie un punct de atracţie pentru amatorii de fotbal din capitală şi din toată republica. Acest pasivism al microbiştilor a fost generat în primul rând de jocul extrem de modest prestat de fotbalişti, dar şi de lotul subţiat şi absolut neexperimentat al „galben-verzilor”.
Evoluţia formaţiei din strada Butucului în primele meciuri din Europa League a schimbat, însă, atitudinea fanilor. În primul tur preliminar, în care Zimbru s-a confruntat cu kazahii de la Okjetpes Kokcetau, adversară pe care moldovenii au devansat-o cu multe emoţii, suporterii nu s-au înghesuit în tribune. Abilitatea cu care „zimbrii” au obţinut calificarea în turul al doilea, după ce pierduse pe teren propriu şi numele următorului adversar - Pacos de Ferreira (Portugalia) au readus însă microbiştii în tribune.
În seara zilei de joi, peste 8000 de suporteri au ocupat locurile în tribunele stadionului principal „Zimbru” pentru a vedea cum junii (vârsta medie 19-21 de ani) antrenaţi de Ivan Tabanov vor da piept finalistei Cupei Portugaliei, la care sunt legitimaţi nu mai puţin de şapte brazilieni, un francez şi un venezuelian.
După cum remarca antrenorul chişinăuian înaintea meciului, o adevărată „inundaţie” de fotbalişti brazilieni. Imediat după fluierul de start al francezului Philippe Kalt, surprinzător, gazdele au preluat iniţiativa şi au dominat adversara aproape pe toată durata partidei. Pe la mijlocul primei reprize, ploaia torenţială care s-a abătut asupra capitalei a „murat” din plin cei 22 de jucători şi trei arbitri. Cu toate acestea, fotbaliştii au continuat să prezinte un spectacol superb spre deliciul spectatorilor. În pofida acestui fapt, scorul alb (0-0) a rămas până la finalul meciului.
TIMPUL, 20 iulie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu