Competiţiile europene intercluburi organizate sub egida UEFA au constituit întotdeauna un punct sporit de atracţie atât pentru diriguitorii echipelor de club din republica noastră, cât şi pentru miile de microbişti. Sunt ferm convins că, dacă nu ar fi existat perspectivele cupelor europene, formaţiile din Divizia Naţională nu ar avea practic nicio motivaţie de a se clasa pe primele locuri ale clasamentului la final de campionat.
Dacă interesul cluburilor în accederea în turneele europene constă, de ce să nu recunoaştem, în special în primele financiare care le pot încasa în urma participării, atunci miza suporterilor legată de aceste perspective constă în urmărirea meciurilor internaţionale. În ediţia 2009-2010 a cupelor europene intercluburi se înregistrează o serie de premiere la nivel naţional, dar şi în parametri internaţionali. Pentru prima dată se încadrează în „bataliile” fotbalului continental, formaţia Iskra-Stal Râbniţa, posesoare a medaliilor de bronz în ultima ediţie a campionatului intern. Ea va evolua în Europa League (o competiţie aflată la prima ediţie, care înlocuieşte Cupa UEFA), împreună cu echipele chişinăuiene Zimbru şi Dacia. A treia formaţie moldovenească implicată în turneele europene va fi Sheriff Tiraspol, participantă deja tradiţională în preliminariile Champions League. Cupa UEFA nu este ultima competiţie europeană care nu se va mai disputa, lista turneelor defuncte fiind completată şi de Cupa Intertoto.
La începutul acestei săptămâni, în incinta UEFA de la Nyon (Elveţia) au fost stabiliţi adversarii din meciurile inaugurale ale formaţiilor noastre de club. Deşi, iniţial, mai mulţi jurnalişti şi experţi au opinat că rezultatele tragerii la sorţi au fost ghinioniste pentru reprezentanţii fotbalului moldovenesc, ulterior, tehnicienii şi conducătorii formaţiilor au dat de înţeles că „lupul nu este chiar atât de negru”. Este interesant faptul că toţi adversarii provin din state fotbalistice care nu s-au confruntat prea des cu echipele din R. Moldova. Campioana Sheriff va debuta în noua stagiune internaţională cu o dublă întâlnire cu învingătoarea campionatului finlandez, Inter Turku. Echipa scandinavă pare a fi una din cele mai confortabile variante, deoarece au fost evitate asemenea potenţiale candidate, precum Partizan (Serbia), Levski (Bulgaria) sau Makkabi Haifa (Israel). Şi celelalte adversare ale jucătorilor noştri vor evolua pentru prima dată în R. Moldova. În Europa League, Dacia va juca cu Zilina (Slovacia), Iskra-Stal - cu Cerno More (Bulgaria), iar Zimbru cu Okjetpes (Kazahstan).
vineri, 26 iunie 2009
joi, 25 iunie 2009
...in loc de buna seara!
iată că trebuia să ajung la hotarul dintre două zile de cireşar pentru ami asuma curajul de iniţiere a unui blocknotes electronic (public), care în comunicarea modernă, mai poartă şi denumirea de blog! de fapt, am avut mai multe tentative de ami aşterne gândurile în nişte caiete private, pentru ca, peste ani, să revin la filele respective şi să retrăiesc gândurile din trecut! apoi mă intrebasem retoric, care ar fi efectul acestor meditaţii dacă ele vor fierbe doar în viziunea mea... cam aceasta este sursa de apariţie a prezentului blog!
in antet am încercat să descriu în câteva propoziţii motivaţia apariţiei acestui "caiet"... şi în linii mari, mesajul din prefaţă pare a fi clar. cred totuşi că, pentru acei care percep cu mai multă dificultate esenţa sportului autohton, dar şi mondial, precum şi tangenţele existente între gazetăria sportivă şi această lume miraculoasă a cultului sănătăţii şi performanţei, merită să dejghioc puţin mesajul acestor vorbe.
cu certitudine această încercare de a înşira gândurile mele pe o coală albă (fie şi electronică, nu de hârtie), nu constituie o premieră pentru mine! de aproape două decenii, îmi perfecţionez măiestria jurnalistică la mai multe ziare, agenţii sau în presa electronică. de fiecare dată însă, am fost şi sunt conştient că persoane interesate de mesajul pe care vreau să îl transmit sunt mai multe decât numărul de cititori, ascultători sau spectatori care este fidel unui ziar sau altui mijloc de informare în masă.
nu pot afirma că odată cu apariţia acestui blog va spori substanţial numărul celor care-mi va citi ştirile şi analizele pe care tind să le dau publicităţii, dar voi fi extrem de mulţumit, dacă prin intermediul comentariilor postate aici, fie uneori şi mai "acide" sau mai "dulci", vom iniţia împreună discuţii care vor conduce, de ce nu, la stabilirea unor soluţii pentru revitalizarea sportului autohton şi imaginii acestuia.
de asemenea, sper din suflet, să depistez printre comentariile postate, sugestii privind subiectele care trebuie ulterior abordate, sau informaţii interesante exclusive din partea antrenorilor, sportivilor sau altor exponenţi nemijlocit ai sportului.
nu sunt primul şi, cu certitudine, ultimul jurnalist sportiv, care-şi editează propriul blog, şi cu această ocazie va salut pe toţi! îmi exprim optimismul că, colaborarea dintre noi va fi fructuoasă şi profesionistă, bazată pe comentarii obiective, bun simţ şi un spirit colegial reciproc.
să mă refer succint şi la genericul blogului. acest joc de cuvinte PULS SPORTIV + tăinuieşte o tendinţă a mea de a expune un puls virtual al celor mai importante evenimente sportive interne şi internaţionale. voi încerca zilnic să actualizez conţinutul blogului, dacă însă nu voi reuşi în deplină măsură, sper să nu fiu admonestat, deoarece munca jurnalistului sportiv nu se rezumă doar la completarea blogului personal. activez la principala publicaţie informativă de limbă română TIMPUL, care are o periodicitate săptămânală de cinci ediţii, şi absoarbe un procentaj important din timpul pe care-l dedic jurnalismului. apropo de Timpul, cele mai importante materiale ale mele din acest cotidian, vor fi reluate şi pe acest blog!
comparativ cu alte bloguri din această categorie, cu tot respectul faţă de colegi, voi acorda o atenţie substanţială nu doar fotbalului, ci, practic tuturor genurilor de sport practicate în republică!
în fine, + (plusul) de la sfârşitul titlului blogului semnifică faptul că, precum orice cetăţean al RM, cu o verticalitate în gândire, tind să-mi expun opiniile vizând evenimentele extrasporive din societate. poate mai rar, dar cu siguranţă, mă voi strădui să nu ocolesc cu atenţia cele mai importante evenimente care ne înconjoară!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)